Am destul de putine momente in care sa fiu doar eu, singura cu gandurile mele, si nu o spun cu tristete, sau cu melancolie, e doar o explicatie pentru comportamentul meu public, catalogat de cativa prieteni ca fiind antisocial (ma asteptam la mai mult, dar asta e 🙂 ).
Oricum, e adevarat ca de multe ori daca sunt singura in metrou, pe strada sau intr-un magazin, am tendinta sa-i ignor pe cei din jur. Nu e chiar usor…mi-au trebuit cativa ani de exercitiu 🙂 poate si faptul ca cele mai aproapiate prietene erau foarte interesate sa vorbeasca despre ele si prea putin sa asculte. Dar trec peste, pentru ca scopul post-ului era altul.
Ideea e ca am descoperit ceva, in rarele momente cand ma uit in jur si cand sunt atenta la discutiile anonime din metrou….am descoperit ca s-au schimbat multe in ultimii 5-10 ani. Suna de parca as avea 80 de ani, si totusi am doar 26…nu a trecut asa mult de cand eram in liceu, sau cel putin mie asa mi se pare. Totusi diferenta dintre perioada mea in liceu si perioada prezenta pare prea mare.
De la ce a pornit? pai simplu….de o discutia intre doua pustoaice de 15-16 ani care povesteau despre ce creme antirid folosesc….Really? Creme antirid? De cand se face trecerea de la crema antiacneica la crema antirid asa repede?
Pe de alta parte mai e si extrema cealalta…Ieri am vazut pe strada o persoana destul de in varsta (nu pot sa ii spun „o batranica”, nu s-ar potrivi imaginii pe care o afisa) imbracata intr-o fusta extrem de scurta din piele, si cizme peste genunchi din lac…A fost cel putin disturbing pentru mine.
Ca bonus, azi am vazut o batrana care cersea in intersectie la Grozavesti incaltata in UGG-uri…(ironia soartei).
Concluzia mea e ca timpul trece pentru fiecare altfel, si discrepantele astea par din ce in ce mai evidente. Nu stiu daca e bine sau nu…. Poate reprezinta o eliberare a individului din sclavia timpului. Poate e, din contra, o incarcerare a persoanelor prea superficiale in momentul lor de glorie (fie ca e in trecut sau in viitor).
PS: Nu as stii sa zic de ce, dar subiectul asta mi-a adus aminte de o melodie de la O-zone (da! am zis O-zone…sue me).
Tealis's Blog 
ma regasesc in post)))))))mult adevar in el si-mi place
🙂 Ma bucur ca nu sunt singura …. ma imaginam deja in ipostaze gen „Ultimul mohican” 😀